DECLARATII

DECLARAŢIE INDIVIDUALĂ DE ASIGURARE – declaraţia fiscală pe baza căreia se realizează declararea veniturilor care reprezintă baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale în cazul persoanelor care realizează venituri din activităţi independente sau din drepturi de proprietate intelectuală, pentru care există obligaţia depunerii acesteia potrivit Codului fiscal şi care constituie documentul pe baza căruia se stabilesc, în sistemul public de pensii, stagiul de cotizare, punctajul lunar şi cel anual, precum şi numărul total de puncte realizat.

DECLARAŢIE NOMINALĂ DE ASIGURARE – declaraţia fiscală pe baza căreia se realizează declararea veniturilor care reprezintă baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale în cazul persoanelor care realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor, precum şi în cazul persoanelor care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală sau venituri din activităţi independente, care constituie documentul pe baza căruia se stabilesc, în sistemul public de pensii, stagiul de cotizare, punctajul lunar şi cel anual, precum şi numărul total de puncte realizat.

Persoanele juridice sau fizice la care îşi desfăşoară activitatea asiguraţii, denumite în continuare angajatori sau entităţi asimilate angajatorului, potrivit Codului fiscal, instituţiile care efectuează plata drepturilor de şomaj pentru şomeri, persoanele juridice sau fizice plătitoare de venituri persoanelor, altele decât cele care depun declaraţie individuală de asigurare, instituţiile care gestionează activitatea prestatorilor casnici sunt obligate să întocmească şi să depună, la organul fiscal central, declaraţia nominală de asigurare. De asemenea, sunt obligate să întocmească şi să depună, la organul fiscal central, declaraţia nominală de asigurare şi persoanele fizice care au această obligaţie potrivit Codului fiscal.

În situaţia în care se constată erori în cuprinsul declaraţiilor, indiferent de cauzele producerii acestora, şi/sau modificări ale datelor pe baza cărora se stabilesc stagiul de cotizare, punctajul lunar, punctajul anual şi numărul total de puncte ale asiguratului, persoanele juridice sau fizice, instituţiile care efectuează plata drepturilor de şomaj, precum şi instituţiile care gestionează activitatea prestatorilor casnici sunt obligate să întocmească şi să depună, conform reglementărilor fiscale, o declaraţie rectificativă a declaraţiei nominale de asigurare.

Termenele şi modalităţile de depunere a declaraţiilor prevăzute sunt prevăzute de Codul fiscal şi de Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, după caz.

 

Pentru perioadele de după 31 martie 2001, informaţiile preluate din declaraţia privind evidenţa nominală a asiguraţilor şi a obligaţiilor de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat, prevăzută de Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, din declaraţiile nominale de asigurare, precum şi din contractul de asigurare socială ori din declaraţia individuală de asigurare constituie elementele pe baza cărora se stabilesc stagiul de cotizare în sistemul public de pensii, punctajul lunar şi punctajul anual pentru asiguraţii sistemului public de pensii.

În situaţiile în care, pentru perioadele prevăzute anterior, existenţa raporturilor de muncă sau de serviciu nu poate fi dovedită prin declaraţia nominală de asigurare, în vederea stabilirii stagiului de cotizare, a punctajului lunar şi a punctajului anual pot fi valorificate şi alte acte doveditoare, întocmite în condiţiile legii.

În situaţiile în care, pentru perioadele mai sus menționate, se constată erori în cuprinsul declaraţiei privind evidenţa nominală a asiguraţilor şi a obligaţiilor de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat, prevăzută de Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, şi/sau al declaraţiei nominale de asigurare, indiferent de cauzele producerii acestora, iar angajatorii sau entităţile asimilate angajatorilor, precum şi persoanele juridice sau fizice plătitoare de venituri persoanelor prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. f), altele decât cele care depun declaraţie individuală de asigurare, se află în imposibilitatea de a întocmi şi depune declaraţie rectificativă, în vederea stabilirii stagiului de cotizare, a punctajului lunar şi a punctajului anual pot fi valorificate informaţiile din alte acte doveditoare, întocmite potrivit legii.

Obligaţia prezentării actelor doveditoare revine persoanei în cauză ori reprezentantului legal al acesteia.

Sari la conținut